top of page
Caută

130 ani de la nașterea lui Horia Macellariu

MS

Horia Macellariu s-a născut în anul 1894 la Craiova. La terminarea studiilor, se înscrie la Școala de Artilerie, Geniu și Marină, optând pentru marină.

După încheierea Primului Război Mondial, a absolvit Școala de Aplicație a Marinei la 21 aprilie 1923 și apoi Școala de Informații pentru ofițeri superiori. În perioada 1928 – 1929, a studiat la Școala Navală de Război din Paris în urma căreia a dobândit Brevetul de ofițer de stat major. Pe timpul școlii, ofițerul a fost avansat în grad de locotenent-comandor.

Din anul 1943, ofițerului i s-a încredințat comanda Forțelor Navale Maritime, tot atunci fiind avansat la gradul de contraamiral. În această calitate, contraamiralul Macellariu a organizat și condus cea mai complexă operațiune din istoria marinei militare române, aceea de evacuare a trupelor româno-germane din peninsula Crimeea, cunoscută în istorie ca “Operațiunea 60.000”.

Evenimentul controversat, dar foarte important din istoria României, cel din 23 august 1944, l-a găsit pe contraamiralul Macellariu tot la comanda Forțelor Navale Maritime. Datorită tactului, a relațiilor deosebite avute cu viceamiralul german Helmuth Brinkmann, amiralul român a reușit să evite un angajament între forțele germane și cele române. De asemenea, cu mult tact și diplomație a răspuns ultimatumului înaintat la sfârșitul lunii august 1944 de amiralul sovietic Oktiabriski, arătând că poziția marinei noastre militare este de cooperare cu cea sovietică, nicidecum de subordonare sau tutelare.

Începând cu 1 noiembrie, contraamiralului Macellariu i s-a încredințat comanda Școlilor Marinei, pe care le-a condus cu aceeași pricepere și conștiinciozitate, aceasta fiind și ultima funcție îndeplinită în Marina Militară, deoarece la 6 martie 1945 a fost trecut în rezervă.

Contraamiralul Macellariu a slujit cu onoare arma pe care a îmbrățișat-o încă de tânăr, fiind considerat de către contemporani, printre ofițerii de elită ai armatei române.

Sursa: Academia Navala "Mircea cel Batran" Constanta (anmb.ro)

Avem onoarea de a vă anunța că Monetăria Statului a lansat pe piață produsul medalistic aniversar „Horia Macellariu”.

Setul de colecție – compus din medalie, broșură și cutie din lemn – poate fi procurat de la magazinele instituției noastre sau de pe magazinul online www.romanianmint.ro, la prețul de 1.426 lei/set pentru medalia din argint și de 400 lei/set pentru medalia din aliaj de cupru; prețurile includ TVA.

Medalia prezintă următoarele caracteristici tehnice:

- Material: Argint 999‰

- Diametru: 60 mm

- Greutate: 131 grame

- Calitate: patinată

Tiraj fix: 60 bucăți

Material: Aliaj de cupru

- Diametru: 60 mm

- Calitate: patinată

Tiraj fix: 40 bucăți



 
 
 

2 Comments


Степан Тарасов
Степан Тарасов
acum 5 zile

Γεια σας! Θα ήθελα να μοιραστώ μαζί σας την εμπειρία μου από το Casinia Casino. Η διαδικασία εγγραφής και η σύνδεση (https://casinia.greeceonlinecasino.com/) ήταν πολύ απλή και γρήγορη. Η ιστοσελίδα είναι σύγχρονη και εύκολη στη χρήση, κάτι που με βοήθησε να προσαρμοστώ αμέσως. Ειδικά εντυπωσιάστηκα από την τεράστια ποικιλία παιχνιδιών – από κλασικά slot, τραπέζια όπως ρουλέτα και μαύρο jack, μέχρι ζωντανό καζίνο. Τα παιχνίδια λειτουργούν άψογα και τα γραφικά είναι εξαιρετικά, κάτι που κάνει την εμπειρία παιχνιδιού ακόμα πιο συναρπαστική.

Αυτό που μου άρεσε επίσης είναι οι γενναιόδωρες προσφορές μπόνους και οι τακτικές προωθήσεις, που κάνουν το παιχνίδι ακόμα πιο συναρπαστικό. Η εξυπηρέτηση πελατών είναι επίσης πολύ αξιόπιστη και φιλική, σε περίπτωση που έχεις απορίες ή προβλήματα. Γενικά, μπορώ να…

Like

Pepko Akrapovik
Pepko Akrapovik
Feb 08

Am descoperit plinko game datorită unui prieten care mi-a spus că este un joc interesant și rapid. Fiind în România, am vrut să încerc ceva nou și nu m-am lăsat păcălit de impresia că ar fi un joc ușor. După câteva sesiuni de joc, am văzut că fiecare tură aduce o doză mare de adrenalină. Deși am avut o perioadă de pierderi, am reușit să îmi recuperez banii și chiar să câștig mai mult. Cu siguranță, merită încercat dacă ești în căutarea unui joc de acest tip!

Like

Sediul Principal

Strada Fabrica de Chibrituri  Nr. 30, Bucuresti,  Sect 5

Tel: 021 335 98 10 / 021 335 98 40

  • Instagram
  • White Facebook Icon

Magazin Filaret

Strada Fabrica de chibrituri Nr. 30, Bucuresti

Tel: 021 335 98 10 / 021 335 98 40 interior 228

Magazin Mihalache

Bulevardul Ion Mihalache Nr. 119, Bucuresti

Tel: 021 224 2245

Politica de Cookie

Un “Internet Cookie” (termen cunoscut și ca “browser cookie” sau “HTTPS cookie” sau pur și simplu“cookie”) este un fișier de mici dimensiuni, format din litere și numere, care va fi stocat pe computerul, terminalul mobil sau alte echipamente ale unui utilizator de pe care se accesează Internetul. Cookie-ul este instalat prin solicitarea emisă de către un web-server unui browser (ex: Internet Explorer, Chrome) și este complet “pasiv” (nu conține programe software, viruși sau spyware și nu poate accesa informațiile de pe hard-disk-ul utilizatorului). Un cookie este format din 2 părți: numele și continutul sau valoarea cookie-ului. Mai mult, durata de existență a unui cookie este determinată; tehnic, doar webserverul care a trimis cookie-ul îl poate accesa din nou în momentul în care un utilizator se întoarce pe website-ul asociat webserverului respectiv.

Cum pot opri cookie-urile?

Utilizatorii își pot configura browserul să respingă fișierele cookie. Dezactivarea și refuzul de a primi cookie-uri pot face anumite secțiuni / pagini impracticabile sau dificil de vizitat și folosit (de exemplu: completarea online a formularelor / difuzarea clipului de informare publică, etc.). Mai multe informații despre cookie-uri puteți găsi pe site-ul www.allaboutcookies.org sau http://www.youronlinechoices.com/ro. 

bottom of page