Comunicat

Regia Autonoma MONETARIA STATULUI vă informează ca, in conformitate cu dispozițiile Legii 146/2016 de modificare  a Legii 102/1992, autoritățile publice au obligația să înlocuiască stemele și sigiliile existente în prezent cu noile modele ale acestora, până la 31 decembrie 2018.

Potrivit Art 6 alin(1) din HG 544/2003 privind modelul sigiliilor cu stema României, păstrarea și utilizarea acestora, precum și scoaterea din folosință a sigiliilor cu stema României, uzate sau care devin nefolosibile: Sigiliile autorităților publice care conțin stema României sunt executate, în condițiile stabilite de prezenta hotărâre, la Regia Autonomă ’’Monetăria Statului’’.

Pentru a evita supraaglomerarea, avem rugămintea de a lansa comenzile pentru înlocuirea sigiliilor existente, începând cu luna ianuarie 2018.